O femeie a adus la  firma de reciclare mai multe deseuri care contineau electronice.

Deseurile ei electronice pot fi averea altcuiva. Un centru de reciclare din Sillicon Valley o cauta pe femeia care a lasat la ei un computer Apple vechi, care s-a dovedit a fi in valoare de 200.000 de dolari. Computerul se afla intr-o cutie plina de electronice pe care aceasta le-a strans dintr-un garaj, dupa ce sotul sau a murit, declara Victor Gichun, vice presedinte al firmei de reciclare CleanBayArea.

Femeia nu a dorit sa ia o chitanta fiscala sau sa-si lase informatiile sale de contact, iar abia acum cateva saptamani muncitorii au dechis pentru prima data cutia primita de la aceasta femeie. Ceea ce au descoperit a fost uimitor- un computer Apple se afla inauntru. Specialistii declara ca acesta este unul din primele cele 200 de calculatoare- fiind o prima generatie creata de Steve Jobs, Steve Wozniak si Ron Wayne in anul 1976. Gichun a declarat ca nu le-a venit sa creada ceea ce vedeau in fata ochilor. Acestia se gandeau ca calculatorul este fals.

Firma de reciclare a vandut computerul Apple pentru fabuloasa suma de 200.000 de dolari catre o colectie privata, iar din cauza faptului ca aceasta companie ofera 50% din profitul obtinut de pe vanzarea produselor catre proprietarul initial, Gichun a declarat ca isi doreste sa imparta suma cu donatoarea misterioasa. Acesta a declarat ca are memorie buna si inca isi mai aminteste cum arata femeia, cerandu-i acesteia sa se intoarca si sa-si ridice cecul in valoare de 100.000 de dolari.

Computerele Apple-1 au fost produse in 1976 si erau vandute la momentul respectiv pentru suma de 666,66 de dolari, deoarece Steve Wozniak era impresionat de simetria acestui numar. Acesta a sustinut ca nu era constient de semnificatia acestui numar.

Anul trecut, un exemplar Apple-1 a fost vandut la licitatie, la casa Bonhams din New York, pentru 905.000 de dolari, acesta fiind cel mai mare pret obtinut de un astfel de dispozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *