Cati dintre voi stiti de beneficiile pe care le are uleiul de peste? Stiu ca gustul sau poate fi gretos sau ideea in sine, dar acesta poate fi foarte benefic pentru noi si datorita acestuia putem trata anumite afectiuni ale noastre.
Cu toate acestea, specialistii spun ca efectul uleiului de peste din suplimentele pe care le-am putea gasi in farmacii nu este la fel de bun precum cel al uleiului luat direct de la peste.
Specialistii au realizat un studiu asupra efectului acizilor grasi din uleiul de peste asupra sanatatii aparatului cardiovascular. Acestia au ajuns la concluzia ca uleiul de peste, datorita componentei sale DHA, a ajutat la reducerea tensiunii arteriale in cazul rozatoarelor testate in laboratorul in care a avut loc studiul.
Apoi, cercetatorii si-au realizat studiul si folosind substantele gasite in pastille, care insa nu au avut acelasi efect. Mai mult chiar, ea a interferat cu actiunea uleiului consumat direct din peste.
Totodata, specialistii sustin ca pana acum nu au existat dovezi ale beneficiilor clinice aduse de pastilele cu ulei de peste, desi e cunoscut efectul benefic al acestora prin acizii grasi omega-3 asupra corpului nostru uman.
Asadar, e benefic pentru noi si pentru sanatatea noastra sa incepem sa consumam uleiul de peste, ulei care ne tratateaza afectiunile noastre.